Toate-s vechi și nouă toate

Cu mici randări pe alocuri.

Vă salut de pe tărâmul norovirusului, locul unde ceaiul de mentă curge la robinet, la fel ca orezul și covrigii de Buzău. Dacă nu m-aș considera un bun cetățean, aș fi trecut cu brio peste informația asta jenantă, însă consider că trebuie să vă pun în temă și pe dumneavoastră, mai ales pe cei care aveți copii la școli publice. La fi-miu toată clasa a capitulat acum două zile, cu tot cu părinți și doamna învățătoare care se află internată cu ambii copii.

Noi avem ce avem, alții se laudă cu o formă cruntă de enteroviroză, mai contagioasă decât internetul. Așa că aveți grijă cu cine, cum și unde intrați în contact. Dacă mai aveți măscuțe uitate prin sertare de la Sfântul Covid, dați-le o șansă în cazul în care mergeți la cumpărături sau în alte locuri aglomerate. Cumpărați extra și un bax de hârtie igienică. Să fie acolo, că nu cere de mâncare...

Iar acum, să intrăm în pâine, cum ar spune Lara Schutz.

Ei cu mafioții lor și noi cu ai noștri

Pentru aceia dintre dumneavoastră care nu ați deschis televizoarele încă, vă recomand să o faceți și să vă uitați la PLAHA, mult urmăritul serial de pe Netflix, o producție moldovenească extrem de … educativă. Auzisem razant la viața mea de Vladimir Plahotniuc, dar nu am avut în propria-mi cultură generală fișa și dosarul individului sau a evenimentelor cronologice așa cum s-au și petrecut în Republica Moldova. Dar mai bine să te luminezi mai târziu decât niciodată, așa că vă invit să vă uitați cu copii cu tot la ceea ce e peste gard de noi, nici prea demult și nici prea departe. Frații noștri de peste Prut mi-au dat mereu fiori reci pe șira spinării, iar serialul ăsta face doar să-mi transforme bănuielile în convingeri. Dar ce m-a uns pe suflet a fost să-l revăd pe Iulian Postelnicu, de data asta în rol principal. L-am descoperit în “Oameni de treabă“ și sper să aibă un viitor glorios, că tare bine își face treaba băiatul ăsta.

Uitându-mă la serial cu haina de astrahan a lui tata pe mine, pentru că la noi în sectorul 3 e mai greu cu căldura și apa caldă (avem 18 grade în casă), mi-am imaginat cum peste 2-3 ani o să-l văd și pe Robert Negoiță, domn înscăunat veșnic pe sector, cu țevile țării sub străzile lui, cum își ia bătaie și pif-paf de la mafioți. Care mafioți nu știu, având în vedere că domnul Negoiță și cu frac-su sunt paravanele și instrumentele de fraudă continuată ale lui Adrian Năstase. Dar, măcar imaginație să am dacă altceva nu se poate momentan.

SRI, SIE, mie, ție

Săptămâna trecută l-am văzut la TV pe domnul președinte care râdea ca la un banc bun când a fost întrebat de jurnaliști despre avansul discuțiilor/propunerilor partidelor pentru ocuparea funcțiilor de la Servicii. Ca dintr-un joben din Noaptea Minții au început să sară iepurași horror. PSD vrea cu orice preț șefia SRI și a scos din mâneca plină de rahat două nume notorii: Mihai Tudose și Claudiu Manda. Doi politruci serbezi, dar căței cu dinți de oțel în favelele doldora cu cadavre pline de putregai ale lui Sorinel Cuceritoru’.

De partea cealaltă a sprâncenei, domnul Bolojan merge la luptă cu nimeni altul decât tânărul-bătrân corupt al marilor mici servicii – Cătălin Predoiu, desemnat de către PNL ca o probabilă și sigură propunere. Din informațiile mele, Predoiu e mai mult ca sigur câștigător de scaun, pentru că joacă la dublu, când pentru PSD, când pentru PNL. Mai mult, și foștii colegi din SIE îi țin trena. Spune-mi unde ai ciripit ca să-ți spun cine nu te lasă…

Umila mea analiză spune un singur lucru: domnul președinte a întârziat cu numirile pentru că vrea să aleagă cu cap barca cu care să taie apele viitorului. Din câte am auzit, PSD-ul l-ar coafa mai bine. Atât pe el, cât și pe un domn despre care presa din România nu a mai scris nimic de prea multă vreme, cel care spunea la anunțarea candidaturii lui Dan de anul trecut: “Nicușor mi-a servit intereselor și știu că o va face în continuare”. Păcat că jurnaliștii nu sunt mai atenți la detaliile care par banale și nu urmăresc liniile aparent benigne. Dar vom vorbi despre protectoratul domnului președinte într-un alt episod.

Groenlanda, Iran sau ce mai rămâne pe hartă

Am început anul cu o lectură foarte interesantă, o analiză istorică a Statelor Unite (scrisă în 1979) și, nu mică mi-a fost mirarea să citesc că americanii au luat în considerare subiectul anexării/cumpărării Groenlandei încă din anii 60’. Dacă americanii au cumpărat Alaska în 1867, îmi este greu să cred că abia 100 de ani mai târziu s-au gândit la Groenlanda, însă datele problemei ultimilor 60 de ani arată clar că înarmarea cu arme nucleare a devenit un subiect ca spartul de semințe la scările de bloc din Tecuci. Orice mare putere și-a tras armă nucleară exact cum orice nene scuipă o coajă de pe buze.

În eventualitatea unui război nuclear, zona arctică devine trambulină de lansare a bombelor, deci cine deține Groenlanda (cea mai mare insula din lume!), va putea declara că poate da primul cu zarul. Pentru că nu ne-am făcut temele și nu înțelegem/nu ni se explică o iota de politică externă, a-l subestima acum pe Trump e o uriașă greșeală. Este pionul ideal al unei Americi care nu e slabă, proastă sau cu lecțiile nepregătite. Ci doar ingrată și mereu cu cel puțin un pas în fața tuturor.

Cât despre Iran, o țară cu o populație de aproape 90 de milioane de oameni, ceea ce se petrece este teribil. Avem prieteni iranieni care sunt în România de peste 30 de ani și care se uită cu inima ruptă la evenimentele de astăzi. Mulți spun că americanii se vor fi instalat confortabil odată cu punerea în fruntea țării a fiului fostului șah, prințul Reza Pahlavi. Dar iranianul de rând nu mai crede în monarhie și vrea democrație, alegeri libere și o viață fără teroare.

Având în vedere exercițiul de forță de care dă dovadă Statele Unite acum pe glob, tind să cred că Georgică Aurică o fi avut dreptate când a zis că 2026 este anul Americii în România. Poate vin americanii și le dau niște cingo. Șepci n-au mai rămas, că le-a luat Victor Viorel pe toate.

În încheiere, LMA poetului nepereche. Mihai, dă un semn dacă ne-auzi!