Reality check

Ce mănâncă copiii noștri de ajung să gândească atât de diferit de noi și să voteze ca la ruletă?

În familia mea extinsă și în grupul social în care ne învârtim avem copii cu vârste cuprinse între 8 și 22 de ani. Pe unii dintre ei i-am șters la fund, pe alții i-am văzut transformându-se în fluturi. Numai că azi viața ne așează adesea pe baricade ideologice extreme și la poli de opinie contrari.

Week-end-ul trecut, la o cină în familie, am deschis subiectul alegerilor de la Primăria Capitalei. Sub egida “Noi cu cine votăm?”, am început să disecăm subiectul cu argumente. Dincolo de ce față ne place sau nu și dincolo de gloata politică a fiecărui participant la acest scrutin, am vrut să ne aflăm unii altora părerile care, surpriză, sunt destul de diferite de fiecare dată. În momentul în care am afirmat că nu votez cu Drulă, s-au aprins spirtierele. Nu din partea adulților, ci a copiilor cu drept de vot, cei care en passant sunt aparent mai mereu neinteresați de subiectele pe care le dezbatem. Numai că nepoată-mea, în timp ce-și bea sucul cu paiul, se așează lângă mine și mi-o retează: “Băi, da’ io de la tine nu mă așteptam la asta.” O întreb de ce votează cu Drulă și, în afară de faptul că face parte din USR, că părinții ei votează cu el și că este endorsat de președintele Dan, nu a avut alte argumente. Explicațiile mele cu privire la votul către alt candidat au pus-o pe gânduri, iar de aici s-a iscat o întreagă polemică între generații.

Două ore mai târziu ne aflam la un congres al bătrânilor cu tinereii. Ceea ce trebuia să fie o sâmbătă seara de ieșit în oraș s-a transformat într-o șezătoare politică. Ăsta a fost momentul în care am realizat că avem de-a face cu un clivaj ideologic și că trăim, pe bună dreptate, în lumi paralele. Gașca nepoată-mii de 7 prieteni, fete și băieți, avea păreri contradictorii atât de ale noastre cât și de ale lor.

Doi dintre ei au declarat că votează cu Drulă, trei cu Băluță și doi cu Anca Alexandrescu. Toți acești tineri cu drept de vot se trag din familii cu studii superioare, cu părinți antreprenori și venituri medii spre mari. Toți sunt la liceele de top ale Bucureștiului (primele trei din listă), au văzut lumea în lung și-n lat, vorbesc cel puțin două limbi străine fluent și par să aibă planuri serioase de viață: unii dau la Medicină, alții la Drept, alții la Politehnică, unii pleacă la studii în Olanda. Sunt copii în care s-a investit mult peste media românească. Au beneficiat de resurse pe care Ion, nenea care ne taie nouă iarba la țară și care are copii de aceeași vârstă, nu dispune.

Dar dacă copiii lui Ion votează cu AUR fără să mă mire de ce, la cei cu care am stat de vorbă în sufrageria soră-mii poate că nu mă așteptam. Când vezi copii încălțați cu adidași Lanvin și care au pe mână bugete pe care eu nici la 25 de ani nu le aveam (din munca mea), ar trebui să înțelegi că, de fapt, paradigma e cu totul și cu totul alta față de cea a așteptărilor.

În cercul meu de cunoscuți sunt oameni care susțin cu mâna pe inimă că ai lor copii nu au cum să gândească atât de diferit de ei și că, odată ce ai plantat bine sămânța, roadele scontate nu au cum să nu apară. Mă tem însă că prototipul ăsta de educație nu se mai susține astăzi. Din simplul motiv că tehnologia, rețelele sociale și ginta imediată din care fac parte copiii noștri modifică puternic genetica ideologiei parentale. Mai mult, viața acestor copii cu drept de vot este diametral opusă de ceea ce am experimentat noi în urmă cu 40-50 de ani. În lipsă de experiențe exemplificatoare, ei sunt totalmente incapabili să-și imagineze viața în întuneric, în frig, în foamete. De aceea, pentru mulți dintre ei, Comunismul este văzut ca ceva 100% exotic. Dacă noi ne-am făcut lecțiile la lampa cu gaz și cu mănuși în mână, aceste generații sunt incapabile de vreun salt mental care să le genereze imaginația necesară pentru a înțelege “conceptul”. Acești copii născuți în democrație și capitalism se află pe marginea cealaltă a lumii noastre. Noțiuni ca lipsă, rație, cartelă, porție, gostat, poliție politică, ciripit, Securitate, zdup și mai ales frică nu pot fi imaginate. Viața lor toată este într-o cu totul altă dimensiune față de primii noștri ani de viață, ca să numai zic față de cea a bunicilor lor.

Partide precum AUR și POT le par exerciții politice exotice. Pentru că nu au destul de multă experiență de viață și pentru că nu înțeleg noțiunea lipsului, mulți dintre ei consideră că merită să încerci să-i dai votul Ancăi Alexandrescu. Chiar dacă nu o admiră, chiar dacă nu-i cunosc planurile pentru Primăria Capitalei, acești copii consideră că nu au nimic de pierdut dacă “o chat-istă” ajunge în fruntea Bucureștiului. Mulți dintre ei fac ceea ce aș numi succint sindromul experimentului, exact după chipul și asemănarea tâmpeniilor pe care le văd pe TikTok. În lipsă de cultură socială și politică și pe fondul unei carențe uriașe a studierii Comunismului într-o țară care s-a lepădat de el destul de recent, tinerii noștri votează în beznă. Nu au prea multe coordonate, nu au repere, nu-și cunosc istoria.

Probabil că vor fi voci dintre dumneavoastră care vor face apel la ceea ce nu face bine Școala în direcția asta. Dar dați-mi voie să vă spun că Școala este de multă vreme depășită de situație pe mai toate palierele. Consider că altele ar trebui să fie resursele de educație în această privință, dar dăm nepăsători din umeri până la următoarele alegeri când mare de tot ne va fi mirarea.

În urma acestor discuții m-am simțit iresponsabilă. De a nu fi făcut mai mult în direcția asta. De a nu fi deschis mai des și mai mult conversații pe teme politice. De a nu face un ONG care să ridice în România un Muzeu al Comunismului unde să se poată caza acești copii măcar pentru o noapte, în blocuri comuniste cu apartamente reci și miros de mucegai și în care să poată sorbi un ceai de mușețel uscat pe ziar și fiert la reșou. Un Muzeu al Comunismului unde teroarea să fie palpabilă, la fel ca bezna, la fel ca foamea. Să le arătăm Alimentara în locul Carrefour și Cocor în loc de mall.

Pentru aceia dintre dumneavoastră care aveți copii adolescenți sau adulți tineri, reușiți să purtați discuții pe subiecte politice și sociale cu ei? Sunt aceste preocupări importante în sistemul de valori și în educația lor pentru dumneavoastră? Considerați că tinerilor nu li se explică și nu li se povestește destul despre trecutul recent al României? Sau nici nu ar trebui pentru că nu mai au, de fapt, nicio valoare?

Poate că fiecare dintre noi ar trebui să privească în ochi și fără pic de judecată un astfel de copil a cărui viață s-a derulat până acum la cu totul alți parametri față de ceea ce am experimentat noi. Poate că lumea se schimbă de la om la om, de la discuție la discuție, într-un sistem în care implicarea poate fi o onestă monedă de schimb. Poate…

Ps: Pro Tv a lansat recent “30 de ani în 30 de zile“, o serie de materiale care cuprinde evenimentele cele mai importante ale ultimilor 30 de ani și prin care doresc să marcheze împlinirea, pe 1 decembrie, a 30 de ani de emisie. Este un proiect lăudabil și o uriașă muncă jurnalistică prin care ne arată faptic și cu date istorice, cine suntem ca popor. Sunt materiale de neratat și de văzut împreună cu copiii noștri. Pe Voyo se poate găsi serialul complet al evenimentelor care compun viața noastră în ultimii 30 de ani.