Minunata Lume Nouă
De unde am plecat și unde am ajuns.
La o scurtă privire de ansamblu, îmi dă cu rest. În epoca cea mai avansată pe care a cunoscut-o umanitatea, se pare că noi, micii trepăduși care o compunem, suntem mai idioți ca niciodată. Și nu pentru că ne lipsesc reperele, valorile sau modalitățile de a trăi viața la superlativ. Ci pentru simplul motiv că suntem incapabili să înțelegem că privilegiile nu sunt eterne. La fel ca libertatea și timpul.
Am început anul cu superba știre care spune cu calcule și statistici că nivelul de trai din București a depășit orașe ca Praga, Bruxelles și Hamburg. Eurostat a anunțat că, față de 2020, puterea de cumpărare a bucureștenilor a crescut fulminant, iar județe bine cotate precum Cluj sau Timiș, cu toate că o duc bine financiar, sunt la jumătatea valorii Capitalei.
Viața bună se vede în București cu ochiul liber și ar trebui să ne bucurăm pentru performanța asta. Ar trebui să ne uităm cu respect unii la alții, să ne dăm binețe în trafic sau să ne ținem ușa în supermarketuri și prin alte locuri pentru simplul motiv că suntem parte colectivă la bunul mers al lucrurilor. Ar trebui să ne uităm în jur, să aprindem o țigară mentală pe terasa casei nostre de câteva sute de mii de euro din noul cartier rezidențial și să spunem cu fală și mândrie, cât să ne mângâiem ego-ul: ai reușit, Tinel, ai reușit! Chiar de n-ai învățat tabla înmulțirii nici acum, la 52 de ani, chiar dacă ți-ai luat carnetu’ la Pitești, chiar dacă ai furat bani din salaru’ lu’ tac-tu pe fiecare 15 ale lunii până când te-a dat în brânci afară din casă și a trebuit să devii antreprenor peste noapte în Gara de Nord în anul de grație 1999. Bravo, bă, băiatule, s-a meritat!
Dacă știrea cu avansul nostru economic a dat startul anului, a urmat-o o alta care spune așa: învățătorii vor fi nevoiți să nu mai folosească roșu pentru a corecta lucrări sau teme pe motiv că subminează încrederea de sine a copiilor.
Soția domnului Tinel, antreprenorul care îngroașă rîndurile bucureștenilor de succes, este una dintre mamele care a luat atitudine și a făcut o petiție scrisă către Ministerul Educației prin care a cerut teme mai puține sau deloc și renunțarea la folosirea culorii roșu în corectarea caietelor/testelor. Doamna Mona, mama ocupată a doi copii gemeni identici, preocupată intens de societatea în care își crește odraslele, a remarcat, de asemenea, că ora 8 de începere a cursurilor la școlile publice este mult prea crudă și a ales ca în ultimii doi ani să nu-și ducă copiii la prima oră. Mai mult, fiind repetat admonestată de către învățătoare, a ales să o acționeze în justiție după nenumărate plângeri făcute la direcția școlii respective. Acuzațiile, simple, urbane, și la mintea oricărei pisici odihnite: public shaming. Dacă într-o clasă de 25 de copii, alți 23 se trezesc la timp și ajung la școală, asta nu înseamnă nici normă, nici regulă… Atâta timp cât suntem de succes, putem face revoluție. Și dacă nu revoluție, măcar o furtună într-un pahar.
Legătura dintre accelerarea financiară și poveștile de mai sus este una simplă. Succesul acționează straniu pentru diferite categorii de oameni: unora le garantează curajul în fața rațiunii, altora le mănâncă timpul pentru a putea acționa eficient în detrimentul proștilor care prind curaj și care, iată, se pare că le ghidează viața.