De ce este esențială o victorie pro-europeană

Traversăm momentul istoric unic când, pentru prima dată de la aderarea României la UE, românii vor să întoarcă spatele unor principii fără de care nu vom putea funcționa.

Conglomeratul European a tras România cu el într-o lume nouă. Abia mă mutasem în București când România lucra intens la dosarul de aderare. Țin minte perfect emoția uriașă și lista exactă a cerințelor pe care le aveam de îndeplinit ca țară. S-a muncit enorm și serios ca România să devină partener European în ceea ce avea să fie pentru țara cu corupția cât casa, șansa supremă.

România serbează majoratul ca membru al Uniunii Europene, un loc pe care n-a știut îndeajuns nici să-l prețuiască și nici să-l onoreze. Important este cum va arăta România dincolo de 18 Mai și ce parcurs vrea să aleagă pe mai departe.

Fiecare dintre noi are convingeri și valori personale după care își trasează simpatiile politice și, implicit, votul. Important este să înțelegem accepțiunea termenilor și situația geo-politică a momentului în care ne aflăm.

Din păcate, România a irosit șanse importante în parcursul său european. Ultimii 10 ani au adâncit problemele sociale și economice pe care le avem ca stat. Au fost 10 ani în care lipsa strategiilor de politică externă ne costă astăzi foarte mult. Dar deja este mult prea târziu și fără sens să vorbim despre trecut și ce n-au făcut alții bine. Nu ne mai putem permite luxul de a avea îndoieli, dubii sau lipsă de acțiune.

Totuși, mă frapează că noi, societatea civilă, ne trezim ca dintr-o reverie de fiecare dată exact în pragul alegerilor. O dată la cinci ani suntem “luați prin surprindere” de lipsa opțiunilor politice. Apoi ne declarăm șocați de cine a ajuns pe liste, ba pentru europene, ba pentru parlamentare. Ne uităm la nume și personaje de care habar nu aveam și dăm vina pe hoții care ne-au condus. Apoi ne băgăm la nani, ca să ne trezim a doua zi cu Călin Georgescu președinte, o altă față nouă pogorâtă din ceruri peste noapte.

Ieri am început să mă uit atent în tabăra de susținători ai domnului Simion. Mi-a atras atenția o anumită nuanță din discursul său public și am mirosit ceva mai puternic decât fumigenele subtile despre care vorbește și care nu sperie pe nimeni momentan. Așa am început să urmăresc un fir fin care se tot plimbă de la susținătorii AUR la partenerii publici și oamenii de afaceri care s-au implicat în campania lui Simion.

Pas cu pas, firul m-a dus la pozițiile similare pe care le au diferiți actori sociali care fac valuri pe Tik-Tok, prin podcast-uri și pe la televiziuni de mâna a șaptea și pe care nu îi urmăresc niciodată pentru că nu am timpul și nici răbdarea necesare pentru astfel de inepții. Numai că ieri am avut. Ce am descoperit este nici mai mult nici mai puțin un tsunami care ne va izbi în față în următorii 5 ani când vom fi din nou surprinși. Doar că atunci va fi iremediabil.

Există un întreg pol suveranist care se coace adiacent, pe lângă celebrele partide cunoscute care se află deja în Parlamentul European și în Parlamentul României ca AUR, SOS și POT. Cu pași mici și fermi vine din spate PPR – Partidul Patrioților Români, fondat de nu mai puținul controversat Mihai Lasca, fost membru AUR, fost deputat și exclus apoi din partid pe motive de violență și probleme majore cu legea. Mihai Lasca a fost achitat definitiv într-un dosar privind traficul de migranți deschis de DIICOT Oradea în 2012 – acuzat de constituirea unui grup infracțional organizat.

Vicepreședintele PPR este o doamnă simpatică la prima vedere și bine îmbrăcată, pe numele său Oana Eftimie, economist, om de Marketing și Comunicare. Cu un discurs care merită foarte atent urmărit, aceasta este varianta ceva mai educată și mai așezată a unei Ana Maria Gavrilă de la POT (“presa este o categorie pe cale de dispariție“). Oana Eftimie de la PPR militează pentru scoaterea României din NATO, organizație pe care o consideră ineficientă și periculoasă. Oana Eftimie este o susținătoare acerbă a lui Călin Georgescu și împarte în mare măsură ideologiile și rațiunile lui politice.

Urmărind firul de care am menționat mai sus, am reușit să fac o hartă mică, dar însemnată, a ceea ce se creionează de cel puțin 10 ani pe plan politic și despre care mulți dintre noi nu ajung să afle pentru că nu ne sunt la îndemână astfel de informații.

Se dorește o coagulare puternică și trainică a polului suveranist care să includă AUR, SOS, POT (cu siguranță și PPR care se va coagula, probabil cu un alt partid). Se vrea formarea unei Coaliții Pentru Salvarea României care să fie unica alternativă la vechea clasă politică. Noua schemă urmărește obținerea de peste 40% la alegerile parlamentare – europene & Ro.

Acest nou bazin suveranist are ca scop controlul total al României, cu o majoritate în Parlament, implicit Guvern propriu și, cu siguranță, să dea și viitorul președinte. Se declară ca fiind păzitorii spiritualității românești, un proiect naționalist integrator, complet, susținut de membri marcanți ai societății românești, obligatoriu ortodocși, cunoscuți în spațiul public pentru lupta cu Sistemul.

Astfel mi s-a stârnit curiozitatea imperativă de a verifica lista de parlamentari actuali ai AUR, SOS și POT și de a căuta care sunt membrii acestui nou PPR. Apropo, câți dintre dumneavoastră își fac temele înainte de a merge la votul pentru alegerile europarlamentare și parlamentare, de a verifica listele om cu om și de a căuta referințe? Nu așa că puțini dintre noi?

Întrebarea justă este cine e în spatele acestor noi grupări? În afara principalilor actori suveraniști/naționaliști ca George Simion, Diana Șoșoacă și Ana Maria Gavrilă (în spatele cărora habar nu avem cine e, de fapt, cu adevărat), mai stă și domnul Cosmin Gușă, care declară că a reintrat conjunctural în politică și că nu se va lăsa de data asta până nu reușește să pună la cârmele țării Sfânta Treime Suveranistă . În gașca celebrului domn Gușă dețin câte un loc special Robert Turcescu, Marius Tucă, Ion Cristoiu și restul fețelor luminate din presa română cu epoleți. Da, dar importanți sunt cei care nu se văd. Cei care instrumentează, finanțează și doresc Puterea.

Desigur, ați spune că nu are de ce să ne speriem, că sunt doar zvonuri sau doar jocuri de oameni mari, poate strategii de conjunctură. Nimic mai greșit. Sunt strategii clare, avansate, către un viitor politic care în cel mai scurt timp le va fi favorabil.

Huliganii suveraniști sunt la o distanță minoră de a-și îndeplini planul. În primul rând pentru că locurile vechilor partide vor rămâne vacante în cazul în care nu vor reuși o repoziționare. Credibilitatea electoratului în partidele clasice este cu mult sub nivelul așteptărilor. Alternative de dreapta, în afară de USR (cu o imagine știrbită grav) și un REPER care nu a ajuns în Parlament, nu există. Așadar ușa e larg deschisă pentru struțo-cămila suveranistă care abia așteaptă să se instaleze confortabil și pentru totdeauna la conducerea României. Schema lor nu este nici conjuncturală și nici întâmplătoare.

Imaginați-vă, măcar pentru un minut, un Guvern majoritar suvernist. Viorica Dăncilă, Olguța Vasilescu și Marcel Ciolacu sunt mici copii față de cei care le vor lua locul curând. Nivelul de pregătire și de educație al liderilor și al clicii suveraniste este este inexistent.

De ce este vitală o victorie pro-europeană? Tocmai pentru că reprezintă ultimul tren pe care România îl mai poate prinde în ceea ce are să devină un carusel politic european. Dacă țări ca Franța sau Germania își pot permite un eventual derapaj politic, noi nu putem. Principial și economic România nu va putea ieși niciodată dintr-un astfel de derapaj. Ne-au trebuit 35 de ani să ne clătim puțin de cutumele trecutului. Imaginați-vă reversul.

Așadar, dragi formatori de opinie, dragi români care vă doriți schimbarea, vă invit să și fiți schimbarea. Cu naivitatea-mi caracteristică vă invit să vă organizați în noi partide politice și organizații cu noi perspective europene, democratice, lucrative.

Dacă vreți să dați acest viitor atât de sumbru la o parte, acum e șansa voastră!